English
O colecție și un mare grafician - Iosif Iser


O colecție și un mare grafician - Iosif Iser
Vernisaj : 4 iunie 2018, ora 12
Perioada de desfășurare: 4-17 iunie 2018, orele 10-16

Galerie foto expoziţie

Iosif Iser se naște la 21 mai 1881 și moare la 25 aprilie 1958, astfel încât anul acesta marcăm 60 de ani de la moartea artistului.

Comemorarea este unul dintre motivele organizării acestei expoziții, un alt motiv este faptul că Biblioteca Academiei Române posedă o colecție foarte importantă de desene și gravuri Iosif Iser, însumând peste 700 desene și aproape toată creația de gravuri, formată din 60 de planșe. Lucrările de grafică au fost achiziționate de la colecționari care l-au cunoscut și admirat pe Maestru, precum Al.Bogdan-Pitești, Eugen Crăciun, G.Oprescu, Ch. Gherțovici, Tr. Feldmann, Georgian, Iosif Samuel, Iliescu Henrietta, C.Budișteanu, familia Storck-Botez, D.Rădulescu, etc., dar, cele mai multe, ne-au fost dăruite chiar de către artist.

Însă cel mai important motiv este acela că în acest an comemorativ am dori să-l redăm istoriei artei universale pe acest mare artist.

În timpul vieții sale Iser a colaborat la reviste străine - precum "Jugend", "Simplizissimus", "Le Rire" și "Le Témoin", a participat la expoziții în străinătate - încă din 1921 la Salonul de toamnă de la Paris, în 1924 expune la Salon des Tuileries, în 1925 la Galeria Devambez, în 1926 la Galeria Marcel Bernhaim din Paris, în 1931 la Galleria Drouet din Paris, în 1937 la Expoziția international de la Paris, în 1948 la New York, la Galleria Arnold Seligman-Helft, în 1949 la o expoziție la Moscova, pe lângă numeroasele expoziții din țară, a primit multe premii și distincții - Meritul Cultural în 1947, Ordinul Muncii clasa I, 1951, iar în 1955, în iulie, este ales membru al Academiei Române. Acum, după 60 de ani artistul elogiat, care a expus alături de Derain, Forain, Galanis, nu mai este cunoscut în arta europeană, precum alți artiști ai avangardei pe care Iser i-a îndrumat, dacă ne gândim numai la Marcel Iancu. Dorim să reliefăm forța expresivă a graficii sale, unică în arta românească, și modul original în care artistul surprinde pe hârtie și pânză un întreg univers emoțional.

Iser și-a găsit în grafică personalitatea încă de la început; desena cu mare îndemânare și economie de mijloace, pentru el în desen putea fi "cuprins tot infinitul lumii". Artistul mărturisea: "credeam sălbatic, după cum cred și astăzi, în desen. Descoperirea unui album de Toulouse-Lautrec a însemnat un moment hotărâtor pentru felul meu de a înțelege pictura. Desenele erau și au rămas pentru mine ceea ce sunt gamele pentru pianist"[ Iser. 1881-1958. Expoziție retrospectivă. București, M.A R.S.R., 1983, p.8]. De-a lungul activității sale artistice, Iser a ajuns la un desen pregnant, plin de caracter, cu maximum de simplitate în linie, după cum afirma Eugen Crăciun "în alb-negru egala tot ce-i mai bun oriunde", izbutea să sugereze în desen, o întreagă atmosferă, cu o caracterizare expresivă, de la detaliu până la ansamblu.

În 1927 Oscar Walter Cisek recunoștea în Iser "un pictor însemnat printre pictori, un desenator neîntrecut și singurul gravor din cuprinsul artei contemporane."[ Oscar Walter Cisek, Iosif Iser, noiembrie 1927, în Eseuri și cronici plastice, București, 1967, p.88]

În compozițiile sale desenul este armatura solidă a imaginii, a formelor, a volumelor riguros ordonate, indiferent dacă este vorba de tuș, laviu, gravură, sau lucrări în pastel, acuarelă, guașă, ulei.

Desena așa cum era, vânjos și eliberat de strâmtoarea teoretizărilor. Ca desenator artistul se oprește la studiul figurii umane și în primul rând manifestă un interes pasionat pentru figura feminină.

Anul acesta vom supune atenției publicului o selecție din grafica lui Iser cu accent pe studiul femeii. Chiar dacă artistul a îmbrăcat femeia cu costume orientale, naționale sau spaniole, acestea nu fac decât să pună în valoare formele, frăgezimea pielii, raporturile dintre tonuri și să creeze o atmosferă de voluptate misterioasă în jurul ei; artistului i se recunoaște "un înalt dar de sintetizare și un rafinament grafic încă ne mai întâlnit pe ogoarele artei românești".

Un moment decisiv pentru artist este participarea în 1913 la războiul balcanic, care îl face să străbată, ca soldat, ținuturile Dobrogei, descoperindu-i viața arhaică și întrucâtva exotică. "Dobogea m-a ajutat să mă cunosc pe mine însumi și să descopăr ce îmi era propriu, rămânându-i îndatorat pentru tot restul vieții".

Aici a descoperit, cum spunea Minulescu, "acele pitorești cimitire tătărești, adăpostul cadânelor văduve, al căror bocet monoton ținea isonul vântului care le umfla șalvarii".[ Marin Mihalache, Iser, Editura Meridiane, București, 1982, p.17] Predilecția pentru mediul dobrogean, și mai ales pentru nota lui exotică, se opera asupra peisajului uman, cu costumația femeilor care mergeau cu pas legănat spre fântână, purtându-și șalvarii largi și pitorești, ducând vase alungite, bulbucate, mai puțin obișnuite.

Aceste figuri feminine umile, surprinse în mediul lor sărac, de obicei într-o pasivitate plină de resemnare, se asociază femeilor de pe malurile Argeșului, unde artistul a copilărit. Femeile de aici au chipurile uscățive, ciolănoase, foarte asemănătoare cu cele ale femeilor din podișul dobrogean.

Tema țărăncilor din Argeș apare mai întâi în domeniul graficii colorate, ca o completare firească a desenelor satirice publicate în presă.

Nimeni până la Iser nu l-a văzut pe acest truditor al gliei, cu atâta gravitate, într-o încrâncenare stăpânită. Țărăncile sunt văzute monumentale, masive, iar când desenul este colorat, amintește culoarea însăși a pământului.

Al. Busuioceanu, în monografia din 1930 dedicată artistului, remarca preferințele artistului pentru "tipurile țărănești cu trăsături viguroase, și adâncite" și "pentru corpul îmbrăcat în faldurile mari ale unei stofe aspre", corpuri care "sunt văzute ca într-o modelare sculpturală, prin volum și prin planuri"[ Al. Busuioceanu, Iser, Craiova, 1930, p.23].

Desenele reprezenând Țărănci, așezate, pe gânduri, reluate în mai multe lucrări de pictură, ilustrează un moment de tranziție în privința unității conținutului de idei al mijloacelor de exprimare; ductul este mai fluent, suprafețele nu mai sunt segmentate, dar conturările rămân aguloase. Tentele de laviu în tuș sunt picturale, fiind evidențiate de urmele de acuarelă. În general poziția femeii este statică, ea se înscrie într-o diagonală văzută din perspectivă plonjantă. "Intervine aici o dinamică a imaginii, o renunțare la inerție a personajului care concordă cu revenirea la individualizare"[ Elena Mateescu, Iosif Iser - câteva modalitățI de reprezentare a figurii umane în grafica interbelică, în Studii și cercetăti de istoria artei, tom.28, 1981,p.154].

Orientalismul lui nu este unul de suprafață ca la alți pictori, ci face parte din însăși ființa sa. Iser se oprește la relevarea unor frumuseți de un farmec sălbatic, redându-le într-o cromatică austeră, riguros construită în planuri largi, distincte, având un aer grav, monumental.

Observând atent modelul, artistul descoperă noi și noi aspecte; își gândește profund lucrările, face în prealabil numeroase studii, schițe, crochiuri.

Întinse pe sofa sau fotolii, sau cel mai adesea pe covor, odaliscele sale ne apar ca niște zeități ale calmului sufletesc, însoțite de instrumente musicale, ca și de nelipsita ceașcă de cafea și alte obiecte pe care pictorul le crede specifice unui interior oriental lasciv, misterios, legat de lâncezeala haremului.

Figurile monumentale sunt dramatic expresive, secondate uneori de câteva elemente ale naturii sau elemente de décor oriental; ipostazele sunt diferite chiar dacă recunoaștem modelul preferat, în acest fel fiind reliefate coordonate spirituale distincte: energia latentă, ori apatia, reculegerea pioasă dar și bucuria de a trăi, senzualitatea ca și melancolia.

În desenele sale din această perioadă urmărește tipul, mai puțin individualizarea personajelor, din care pricină ajunge la o monotonie a chipurilor, cum se întâmplă în cazul odaliscelor, unde nu grația apare în primul plan, ci robustețea, construcția riguroasă - bine clădite, ele nu sunt durdulii, ca la Renoir, nici voluptos-planturoase, ca la Rubens, ci modelate sculptural. Remarcăm, atât la tipurile tărăncilor românce, ca și la turcoaicele sau tătăroaicele din Dobrogea, o modificare a rezolvărilor plastice în grafica lui Iser; viziunea constructivistă este mai clară la acestea, iar tranziția de la tridimensional la planimetrie este izbitoare în aceste imagini. Chipurile tătăroaicelor din anumit grupuri par să se repete, să devină unul și același personaj privit din unghiuri diferite.

Motivul figurii feminine din Dobrogea sau Argeș revine în creația lui Iser și după 1944. Dacă la început, chiar și în desen, Iser folosea tonuri surde, cenușii, cu timpul, dar mai ales după 1934, paleta i se luminează treptat, dobândind în timp culori fastuoase. În afara desenului în peniță, culori de acuarelă, artistul folosește cu precădere tot o culoare de apă, guașa, de cele mai multe ori vernisată, mai densă și mai vie, folosind verdele, roșul, galbenul și portocaliul, în tendința de a conferi compoziției picturalitate.

În 1920-1934 Iser pleacă la Paris unde își diversifică motivele; acum apar scene din cafenelele pariziene, călărețe din Bois de Boulogne, femei din lumea varieteului, din lumea circului, cu clovnii, saltimbancii, acrobații și arlechinii, spre care își îndrepta atenția și Picasso. Artistul ia contact cu unii reprezentanți ai fovismului precum André Derain, lucrând îndelung asupra conceptului chromatic, iar cubismul lui Cézanne îl ajută să-și ordoneze imaginea în volume, forme, culori.

Mai ales în perioada interbelică este obsedat de tema arlechinului, reluat în diverse variante, și a balerinelor însoțite uneori de un arlechin, ca și de aceea a odaliscelor, fie singure, fie în mici grupuri de două sau trei.

Spre deosebire de balerinele lui Edgas Degas, înfățișate în plină acțiune, cele ale lui Iser sunt surprinse în repaus, cu întreaga ființă încordată în așteptare sau în momentele de destindere. Acum aceste fințe obosite nu mai au grație și eleganță, dar oricum sunt mai libere în mișcări decât dobrogenele din primii ani sau țărăncile încremenite. Lumea pe care o intuiește artistul este străbătută de dramatism, o lume tristă, cu un realism dezbărat de constrângerile naturaliste.

În aceste teme artistul practică o pătrunzătoare investigație a sufletului omenesc; dincolo de mască sau costum, dincolo de atitudinea personajului, deslușim lesne o amărăciune ascunsă, o oboseală sufletească.

Dansatoarele nu sunt simple pretexte pentru exerciții fizice formale; în planul central găsim o balerina într-un tricou de gimnastă, ce îi pune în evidență formele atletice, băiețești, umerii lați și musculature picioarelor, bustul mic și claviculele pronunțate.

Așa cum scria Radu Ionescu, "arlechini și columbine, dansatoare, Parisul, Dobrogea, Constantinopolul, Spania sunt pentru artist, incursiuni în lumea retoricii, a spiritului, a nemișcării, a pitorescului și a voluptății tragice"; pentru fiecare subiect există un "mic mănunchi de lucrări, un "tête de serie" care domină restul producției artistice"[ Radu Ionescu, Iosif Iser.Centenar, în Arta, nr.12, 1981, p.18].

Tot în această perioadă apar în creația picturală și grafică nudurile feminine; modelele lui nu adoptă o poză căutată, demonstrativ-expresivă, ci apar într-o atitudine relaxată, când omul nu se supraveghează. Iser se oprește la corpul parțial dezbrăcat, nudul îl atrage prin contrastul dintre veșminte și carnația rămasă neacoperită. Formele sunt reliefate printr-o substanțială materialitate. Nudurile sunt de o senzualitate sugerată de plenitudinea carnală, Iser pare să ignore o atitudine decentă, ca și orice conștiința a propriului farmec. Tema este prezentă și în perioada studiilor, dar și ulterior, pe tot parcursul activității creatoare. "Naturalețea mișcărilor, plinătatea și frumusețea formelor au fost închipuite când în grafica unduioasă a desenelor, când în sculpturalitatea volumelor pictate"[ Alexandru Cebuc, Iser.1881-1958.Expoziție retrospective.București, M.A R.S.R., 1983, p.11].

Iser prezintă deseori, Nudurile sau Odaliscele, frontal și așezate, ceea ce îl determină la rezolvări tehnice grele, "acest tip de poziționare implicând folosirea unui racursi îndrăzneț pentru a da senzația desfășurării în spațiu a formelor, pentru a sugera iluzia adâncimii. Rezolvarea magistrală a acestor racursiuri dovedește resursele sale magistrale de desenator"[ Ionel Jianu, Iser, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1956, p.22].

În 1930 pictorul face o călătorie în Spania, de unde transpune pe hîrtie sau pânză o lume populate de grupuri de femei îmbrăcate în costumația specifică. Suita de portrete de femei cu trăsături senzuale și priviri arzătoare, care cheamă și în același timp te țin la distanță. Structura spirituală și temperamental său l-au apropiat pe Iser de tot ce este frenetic, cald, viu, l-au ajutat să dezlege tainele universului iberic.

Figura feminine este prezentă și în gravurile realizate între 1922-1934. Lucrează în tehnica gravurii cu acul, dăltița, ruleta și mai rar acul cu acizi - dar la aceast gen, în care își va dovedi măiestria de inegalat, ne vom referi cu altă ocazie.

Pe parcursul creației iseriene se observă o eleganță a desenului, în jocul subtil de alb-negru prins în țesătura fină a liniilor ce modelează figuri și peisaje.

Așa cum a observat și Elena Mateescu, de la desenele care redau figura feminină în "suprafețe separate prin muchii și conturări anguloase, cu o tipologie colțuroasă, aspră, Iser va trece către compoziții în care tensiunea psihică a personajelor se atenuează, iar mijloacele de exprimare dobândesc treptat o fluență ce concordă cu idea sugerată"[ Elena Mateescu, Iosif Iser- câteva modalitățI de reprezentare a figurii umane în grafica interbelică, în Studii și cercetăti de istoria artei, tom.28, 1981, p.154 ].

Figurile feminine din creația lui Iser fac parte din tipul de reprezentare a figurii umane cu care artistul s-a înscris, alături de generația sa, precum Ion Theodorescu-Sion, Jean Al.Steriadi, Camil Ressu, ?tefan Popescu, în reflectarea vieții în sine, implicată în viața socială și politică; cu această temă artiștii dovedesc asimilarea influențelor constructivismului cezannian, cât și a tendințelor expresioniste, ce găseau cele mai adecvate soluții în figurarea contradicțiilor și suferințelor acute din primele decenii ale secolului nostru.

Observăm că femeia domină creația iseriană, ea căpătând o conotație simbolică și proiectându-l cu o viziune personală în creația românească de mare forță.

Cătălina Macovei



Title


 
 
  Calea Victoriei 125, Sector 1, Bucureşti, tel 021.212.82.84, 021.212.82.85, fax 021.212.58.56
www.biblacad.ro